Monday, March 23, 2009

Despre gratia divina

Astazi am avut parte de un curs foarte fain. Tuturele meu (o ea de fapt), specialista in Shivaismul din Cashmir, a decis sa faca un curs despre gratia in acest context, si cu ocazia asta l-a invitat pe Hubert Bost, specialist a-l protestantismului sec 16-17-18, sa vina sa ne vorbeasca despre gratie in contextul crestin.

Va rezum viziunea pe care o regasim in Shivaismul cashmirian (sau "Trika" in sensul larg al cuvantului), apoi in context crestin (simplificand absolut barbar problematica):

Termenul sanskrit pe care indianistii il traduc prin "gratie" este "shaktipaata" (literal: caderea de energie). acesta e cel mai apropiat termen pe care l-au gasit macar ca atrag atentia ca nu trebuie luat in sensul crestin al cuvantului (macar ca nici in sensul crestin nu stim cu adevarat la ce se refera...).
Notiunea de "gratie" deci, este centrala Shivaismului cashmirian. ea poate fi regasita ulterior si la HIriyanna si Raamaanuja (autori vishuiti), dar cam atat.
Pentru Trika, omul nu poate deveni un jiivanmukta (alt concept cheie) fara gratia divina. De fapt, gratia determina calea, maestrul, initierea pe care o va avea adeptul. Iar gratia nu este altceva decar libertatea Fiintei Superioare (Siva, Unul, Constiinta Suprema, Dumnezeu, cum vreti sa-i spuneti).
ideea e urmatoarea: daca ai parte de multa gratie divina devii iluminat pe loc, daca ai parte de mai putin, atunci ai ceva de lucru, daca ai parte de si mai putin, atunci ai mai mult de lucru si tot asa (intotal cica sunt 9 grade diferite ale gratiei). Booon.
DAr tot textele spun ca aceasta categorizare a fiintelor in functie de cum se manifesta gratia la ei, este una artificiala pentru ca in Realitate (adica din punctul de vedere al Fiintei Supreme), gratia divina este neconditionata, este aici pentru toata lumea. Ce inseamna a fi conditionat? adica ai parte de gratie daca faci X fapta buna si daca eviti Y, Z fapte rele. dar asta inseamna ca Absolutul ar avea o capacitate de diferentiere care i-ar contrazice tocmai statutul de absolut! Si deci ce inseamna asta? Pai inseamna ca problema e cu noi oamenii.
Si Trika imparte oamenii in 3 categorii in functie de cat sunt de deschisii la actiunea gratiei:
la o extremitate este jiivanmukta: maxim
la cealalta este fiinta umana care se crede limitata, si care este insensibila la actiunea acesteia;
iar intre cele doua este aaruruksu sau mumuksu, cel care aspira la realizarea naturii reale.

deci gratia pe care o revarsa Fiinta Suprema nu releva de vreo cauza, ci de natura fundamentala a Acestuia, adica de Liberate.
IAr acest concept de gratie e important (mai ales daca aveti notiuni despre contextul indian) pentur ca exclude orice calificare/abilitare rituala: oricine se angajeaza intr-un efort continuu, are parte de gratia divina si poate ajunge la Eliberare.
De fapt Eliberarea asta e DEJA prezenta, dar trebuie sa devina manifesta (e normal sa fie asa ca doar suntem intr-un sistem non-dualist, adica nu exista diferenta intre fiinta limitata si Siva)

Acum , in contextul crestin lucrurile sunt muuuuuuult mai flou decat ne-ar placea.

Am retinut urmatoarele idei cam "décousues".. recunosc:

la origine, termenul prin care se desemneaza gratia este unul foarte material (gratie feminina, a face o favoare, a gratia (de la moarte)). Dumnezeu (in vechiul testament) se implica in mod politic in istorie (elibereaza pe evrei din Egipt etc). Gratia se traduce prin evenimente istorice ia forma eliberarii, a iertarii, a insanatosirii, a abundentei recoltelor etc.

apoi de aici lucrurile s-au mai subtilizat:)

pe de o parte biserica orientala care e axata mai mult pe mistica, vede in gratie modalitatea prin care Dumnezeul il face pe om sa participe la proiectul sau divin, sa beneficieze de proximitatea vietii in Dumnezeu.
gratia se manifesta prin Isus care aduce pe drumul drept umanitatea;
gratia originara: famptul ca Dumnezeu l-a creat pe om
prin gratie se ajunge la "divinizarea/deificarea omului" fara insa a intelege prin asta ca omul devine Dumnezeu. ( Va intrebati cum vine asta? si eu...)

Patristica latina (catolicismul) este mult mai axat pe ratiune si speculatie.
aici e vorba de instaurarea unei noi relatii juridice intre om si Dumnezeu.
Omul a pacatuit, este prizonier a-l pacatului original, si deci cauta salvarea. Numai Dumnezeu i-o poate da prin gratia Sa.
Aici intervine Sf Augustin care spune ca omul este absolut pasiv, nu poate face nimic ca sa capete gratia: este decizia lui Dumnezeu.
Altii spun ca da, asa e, dar omul mai trebuie sa si colaboreze, adica nu poate sa ramana cu gura cascata si sa astepte. (Pélage, Cassien)
Gratia precede absolut orice actiune umana.
pana la urma, catolicii spun ca Gratia este aici, insa e nevoie de actiunea omului ca sa devina operanta.
(Protestantistii spun ca nu, actiunea omului nu are nici o legatura cu decizia lui Dumnezeu de a o acorda sau nu. Dar ca asta nu inseamna nu trebuie sa infaptuiesti lucruir bune: daca ai parte de gratia divina trebuie sa te porti in consecinta adica sa faci fapte bune... )

Acuma impresia care mi-a lasat-o conferinta asta, si care nu reiese din ce am scris eu pentru ca am rezumat-o cat am putut de mult- e ca exista o mare mare complexitate. Si asta nu numai in ceea ce priveste gratia, dar si salvarea si mutle alte concepte. De fapt, oamenii nu prea stiu despre ce vorbesc. Sau ca sa ma exprim altfel, trebuie intotdeauna explicitat din ce curent ne inspiram cand facem anumite afirmatii. (de pilda, exista curente in interiorul catolicismului care sunt absolut contrare in ceea ce priveste doctrina gratiei divine).
Gratia in crestinism nu poate sa nu fie asociata salvarii. DAr cand a fost intrebat ce inseamna "salvarea" de fapt, a trebuit iar sa faca acest amendament si anume, ca trebuie sa ne replasam intr-un anumit context, nu poti scoate din burta un raspuns: crestinismul nu a ajuns la un raspun in legatura cu aceste lucruri!!!!!!!!!!!
De fapt, marturisea H. Bost, crestinismul nu a fost capabil sa aduca raspunsuri la intrebarile pe care le-a ridicat. Intotdeauna a ajuns la niste aporii pe care nu le-a putut depasi.
Insa a mai spus o chestie care mi s-a parut interesanta si pe care am auzit-o astazi pentru prima oara (legata de "pacatul originar" si "caderea"): faptul ca Adam si Eva au vrut sa manance din fructul oprit, din copacul cunoasterii binelui si raului, a fost tocmai pentru ca au vrut sa devina perfecti, sa renunte la starea umana care prin definitie este imperfecta. Ori "caderea" de fapt, nu e o cadere, ci obligatia de a accepta statutul uman.

2 comments:

AC said...

Multumesc pentru post. Ai atins cateva puncte asupra carora ar prinde bine unor "mistici" ai zilelor noastre(stim noi care) sa reflecteze. Din pacate ei nu se coboara la nivelul muritorilor de rand. :-(

Am in vedere aici complexitatea problemelor si absenta consensului chiar in cadrul unei singure doctrine/scoala, ca sa nu mai vorbim de "consensul" intre scoli diferite sau mai mult, est-vest.

A. B. said...

Wa! un curajos:)
nu credeam ca avea cineva sa citeasca postingul asta kilometric pe care l-am pus:)
Ma bucur:)

oho.. noi oamenii si consensul!:)