Lama Ole Nydahl

Ole Nydahl este un lama occidental originar din Danemarca ce apartine traditiei Karma Kagyu. Expunerile sale despre budism mi se par foarte interesante si clare.
Mahamudra, meditatie, karma, love & relationships. Enjoy!

Strange

I found this article about a village in China called Guizhou in which really strange rituals conducted by Feng Shui Masters take place from time to time. I had no idea they dealt with this kind of activities.

Am gasit poza!

Astazi am gasit si despre cine este vorba: Vajrakilaya, zeitate fioroasa ce tine in mana un kila sau p'urba, pumnal piramidal care distruge obstacolele. Face parte din yidam-si.

Au pays du Dragon: arts sacrés du Bhoutan

Acesta este numele expozitiei pe care am fost sa o vad astazi la musée Guimet. O splendoare!
Inceputul expozitiei este dat de niste fotografii facute de Matthieu Ricard. Prima dintre ele prezinta cadrul: un peisaj magnific din Himalaya, un curs de apa intre doua vai ce se pierde undeva intr-un munte imens care domina compozitia. Peisaj arid, culori pamantii plus un albastru pal ce tine loc de cer.
Apoi expozitia in sine e destul de bogata cu multe piese interesante: obiecte rituale, sculpturi, thankasuri, mandalasuri. Personajele variaza si ele de la Buddha Shakyamuni pana la Buddha Mayitreya trecand pe la Padmasambhava, Avalokiteshvara, Vajrasattva, Vairocana si alti boddisattva plus niste persoanje specifice Butanului dar al caror nume imi scapa in acest moment.
thankasurile si mandalasurile nu erau protejate de nici un fel de vitrina asa ca am putut admira in voie desenele lor magnifice cu toate detaliile lor (very impressive!). Si bineinteles ca de fiecare data cand ma duc la o expozitie, mi-am ales si de data asta "obiectul-pe-care-l-asi-lua-cu-mine". Imi e greu sa spun daca era vorba de un pumnal ritual sau de o sculptura in sine, (si evident ca nu-mi mai aduc aminte ce scria pe fisa), in orice caz, era o chestiune in forma de pumnal gros infipt intr-un cadru in forma de paralelipiped si pe care era desenat un Buddha sau un personaj in pozitie de meditatie (obiectul pare sa fie detasabil), iar in loc de maner are ceva zeitate pe el cu multe maini care tine si ea in fata un pumnal si care in spatele celorlalte pereche de maini are aripi! (semana putin cu genul de vulturi pe care-i deseneaza amerindienii...). E prima oara cand am vazut un asfel de obiect. Pentru a vedea o parte din obiect, aici este o mica animatie cu cateva din piesele prezente. Este vorba chiar de ultima imagine - nu e greu sa o recunoasteti e cea mai ciudata de-acolo:) Culoare neagra (inafara de fata care e galbena), o zeitate care se uita bizar si tine un cutit ritual in mana.
Partea interesanta este ca cea care s-a ocupat de expozitie a fost Nathalie Bazin pe care am avut prilejul sa o ascult acum un an jumate la zilele Nepalului organizate la Pagoda. A tinut o conferinta despre piesele budiste nepaleze, in special din Mustang. Atat de interesant mi s-a parut ce spunea si de fascinant incat atunci mi-am spus ca trebuie sa fac ceva sa-mi schimb aria de interes (eram la sfarsitul masterului 2 de engleza) si sa virez spre genul acesta de subiect:).
Asa ca intr-o oarecare masura ii datorez faptul ca m-am "reorientat".
"Fun" fact: stiati ca dorje-ul (sau vajra) este in mod normal sculptat in bucati de meteorit?! Am aflat astazi acest lucru uitandu-ma pe un catalog. Dar cica nu s-au facut studii serioase in sensul asta. Asta pretind tibetanii.

Chindia

Un cantec pe care l-am facut si eu cu multi ani in urma la cor, compus de Alexandru Pascanu. E cam bizar sa-l vad interpretat de americani!:) Ma intreb daca dirijoarea cunoaste si altceva din muzica populara romaneasca pentru ca pe ici pe colo mi se par putin dubiose alegerile (+ plus vocea I nu se aude suficient de tare, e tot timpul acoperita de a doua si a treia). Dar in mare e faina.

Témoignage

Experienta unui tanar care se pregatea sa intre in randul preotilor dar care a avut parte de o noapte "with a twist" (si ce mai twist) cu putin inainte de pasul decisiv si care i-a schimbat parcursul: Nuit magique dans la cathédrale de Chartres.

Dintr-una-ntr-alta:)

Deschid o pagina pe net ca sa vad ce manipulare folosesc autoritatile pentru a prezenta vaccinul minune impotriva gripei porcine, insa se avereste ca pagina respectiva duce la alte titluri. Si evident ca nu am mai ajuns acolo unde vroiam pentru ca un altul mi-a atras atentia, si anume, un articol despre Herta Muller careia i-a fost decernat premiul Nobel de literatura. Scriitoarea facea parte din comunitatea germana din Romania inainte de a se exila in Germania in 1987, la varsta de 34 de ani.
Si evident ca subiectul cheie al operei sale este - ati ghicit - regimul ceausist, dictatura comunista. Ok.
Si ma intrebam, cum se face ca toti cei de origine romana care se intampla sa ia premii prin strainatate pentru opera lor artistica se invart tot in jurul acestui subiect? Bineinteles ca vremurile respective au afectat pe toata lumea si e normal sa fie asa, dar nu e timpul sa mergem inainte? Sa "get a grip" (or five) ?
Spun aceasta pentru ca am "ras-le-bol" ca de fiecare data cand e vorba de Romania sa-i fie asociati doar tiganii si Ceausescu. Nimeni nu vorbeste de colinde de pilda!:)
Insa cum stateam eu asa si cugetam, mi-am adus aminte de prima mea intalnire cu violenta.
Era in timpul sau imediat dupa revolutie (deci aveam vreo 4 ani jumate) si vad la televizor urmatoarea imagine: camera de filmat fixata pe un teren in ruine (cred ca era in Bucuresti) si un tip care fuge inspre aceasta strigand "Jos Ceausescu!" de mai multe ori si, cand ajunge in dreptul ei, rupe cu niste gesturi foarte bruste o fotografie de-a lui Ceasca.
Nu, nu am vazut batai, nici sange, insa ura pe care o avea acel om in ochi in timp ce facea gestul respectiv, ca sa nu mai vorbesc de ton, a fost pur si simplu monumentala. Am ramas socata. Sigur, fusesem supusa unei indoctrinari la gradinita ("Ceausescu este un erou! Datorita lui noi avem energie, curent, lumina!..." si alte traznai de genul), iar ceea ce vedeam mi se parea de o cruzime sora cu nebunia. Cum sa urasti in halul acesta un "erou"! Imi aduc aminte ca m-am revoltat si ca am spus cu voce tare lucrul asta, si nu mica-mi fu mirarea cand ai mei (parinti si bunici cred) toti erau de partea lui! Parca se intorsese lumea cu fundul in sus!
Dupa aceasta mi-au explicat evident ce si cum, dar momentele acelea au fost foarte bulversante.:) Tot atat de bulversante ca atunci cand mi-am dat seama in liceu (si mai apoi la facultate) ca, impofida a ceea ce sistemul educational m-a facut sa cred ani de-a randul, si anume, ca totul se stie, se cunoaste, inveti, aplici reguli si e ok, lucrurile stau exact pe dos. Ca exista un flou artistic ce inconjoara totul si in care fiecare isi croieste o cale asa cum il duce mintea si putinta. Si sensibilitatea. Si sigur, multi vor sa te convinga (in special in Romania, dar mai sunt si p-aici) ca varianta lor e cea viabila, buna si evidenta.
Voilà! Cele doua principale destabilizari ale vietii mele:))

L'Alchimie, Science et mystique

Partea 1.
Partea 2.
Partea 3.

C'est du jamais vu!!!

Fête des peuples de l'Himalaya

Astazi si maine se desfasoara festivalul populatiilor din Himalaya (de fapt 99% tibetan), manifestare despre care am mai avut prilejul sa scriu si pe care o astept in fiecare an cu mare nerabdare.
Ajung acolo pe o vreme destul de racoroasa, fara soare, in jur 12:15 si constatat cu tristete ca pierdusem un documentar intitulat "Lacul Yoginilor" care tocmai se terminase (proiectia avea loc chiar in Pagoda). Am iesit afara si m-am indreptat spre standul cu mancare:) Acolo mi-am ales un momo vegetarian si inca doua chestiuni cu legume si un ceai sarat tibetan.
Ma asez la o masa afara unde bate vantul si incep sa degust mancarea care se dovedeste a fi mult prea sarata pentru gustul meu. Pana si ceaiul, care nu este excesiv de sarat, mi se pare totusi de nebaut in aceste conditii. (In acest moment savurez un "kashmiri tchaï", care contine 6 condimente amestecate cu ceai negru dupa o reteta traditionala nepaleza --- sau cel putin asa scrie pe ambalaj:) )
Impresiile de moment sunt destul de dezamagitoare. Decalajul dintre entuziasmul debordant cu care asteptam sa vina aceste zile si ceea ce mi se arata era destul de flagrant.
Lumea nu venise in abundenta, iar in incinta pagodei unde de obicei sunt o puzderie de oameni, acum nu se aflau decat standurile de mancare, restul comerturilor fiind amenajate inafara, intr-un spatiu mult mai generos (pregatit fara indoiala pentru concertul traditional din aceasta seara). Ma ridic de la masa si decid sa dau totusi o tura pe la diversele standuri sa ma uit pe la obiectele pe care le afiseaza.
Afara incep sa se arate razele soarelui, si constant cu placere ca spatiul se mai animase intre timp.
Gasesc o multitudine de figurine, haine, thankas si alte obiecte foarte simpatice. M-am si facut cu doua medalioane foarte dragute, amandoua rotunde, unul cu desenul de pe Svayambhunath din Kathmandu, iar al doilea -foarte fin- cu doua dorje-uri incrucisate in relief.
Apoi m-am asezat pe unul din scaunele din fata scenei (de fiecare data exista si ceva reprezentatii artistice) si am asistat la o chestiune destul de speciala.
Asteptam noi (spectatorii) asa, si apare un nene, muzician, dansator etc care vine cu un soi de toba si scoate tot felul de sunete foarte frumoase si armonioase din propriul glas de rasuna intreaga poiana. (asa un volum mai rar:) ). Aflam ca ceea ce facea era de fapt un soi de invocatie care se canta intotdeauna inaintea operelor tibetane (foarte asemanatoare -ca functie, nu si stil:)- cu orice inceput al unei performante traditionale de teatru sau muzica din India) si in care se cere ajutorul sau protectia fiintelor invizibile pentru buna desfasurare a reprezentatiei.
Vocea acestui om a fost incredibila, si ne-a captivat pe toti cei care eram acolo. se stransesera oamenii de pe la toate buticurile sa vina sa vada despre ce este vorba.
Dupa acest moment a urmat o poveste. O frantuzoiaca ce facea pe povestitoarea citea textul (o poveste tibetana tradusa in franceza,cu niste puternice tente budiste dar cu un caracter eminamente popular:), "occurences" de ragete, c**, partzuri si altele) iar nenea de adineaori o acompagna la diverse instrumente traditionale. Povestioare era despre doi magarusi foarte buni prieteni care, trecand prin tot soiul de peripetii ajung sa fie luati drept cei doi lei ai zapezilor (ii vedeti pe steagul tibetan), iar de frica lor o iau la goana toate animalele carnivore, si de atunci incoace, in acea vale in care se aflau din sudul Tibetului, toata lumea trai in pace si armonie ... pana la invazia chinezilor! (asta nu era in poveste :) ).
Binedispusa dupa auzul acestei istorisiri dar cam infrigurata, m-am ridicat si am decis sa o iau la pas. Am iesit din incinta "festivalului", am luat un vélib (adica o bicicleta) si m-am dus la plimbare. Si am circulat asa mai bine de vreo doua ore jumate pana sa ajung acasa, pe un soare superb dar prin destul de mult vand si praf.
All in all, a very nice experience.