Fête des peuples de l'Himalaya

Astazi si maine se desfasoara festivalul populatiilor din Himalaya (de fapt 99% tibetan), manifestare despre care am mai avut prilejul sa scriu si pe care o astept in fiecare an cu mare nerabdare.
Ajung acolo pe o vreme destul de racoroasa, fara soare, in jur 12:15 si constatat cu tristete ca pierdusem un documentar intitulat "Lacul Yoginilor" care tocmai se terminase (proiectia avea loc chiar in Pagoda). Am iesit afara si m-am indreptat spre standul cu mancare:) Acolo mi-am ales un momo vegetarian si inca doua chestiuni cu legume si un ceai sarat tibetan.
Ma asez la o masa afara unde bate vantul si incep sa degust mancarea care se dovedeste a fi mult prea sarata pentru gustul meu. Pana si ceaiul, care nu este excesiv de sarat, mi se pare totusi de nebaut in aceste conditii. (In acest moment savurez un "kashmiri tchaï", care contine 6 condimente amestecate cu ceai negru dupa o reteta traditionala nepaleza --- sau cel putin asa scrie pe ambalaj:) )
Impresiile de moment sunt destul de dezamagitoare. Decalajul dintre entuziasmul debordant cu care asteptam sa vina aceste zile si ceea ce mi se arata era destul de flagrant.
Lumea nu venise in abundenta, iar in incinta pagodei unde de obicei sunt o puzderie de oameni, acum nu se aflau decat standurile de mancare, restul comerturilor fiind amenajate inafara, intr-un spatiu mult mai generos (pregatit fara indoiala pentru concertul traditional din aceasta seara). Ma ridic de la masa si decid sa dau totusi o tura pe la diversele standuri sa ma uit pe la obiectele pe care le afiseaza.
Afara incep sa se arate razele soarelui, si constant cu placere ca spatiul se mai animase intre timp.
Gasesc o multitudine de figurine, haine, thankas si alte obiecte foarte simpatice. M-am si facut cu doua medalioane foarte dragute, amandoua rotunde, unul cu desenul de pe Svayambhunath din Kathmandu, iar al doilea -foarte fin- cu doua dorje-uri incrucisate in relief.
Apoi m-am asezat pe unul din scaunele din fata scenei (de fiecare data exista si ceva reprezentatii artistice) si am asistat la o chestiune destul de speciala.
Asteptam noi (spectatorii) asa, si apare un nene, muzician, dansator etc care vine cu un soi de toba si scoate tot felul de sunete foarte frumoase si armonioase din propriul glas de rasuna intreaga poiana. (asa un volum mai rar:) ). Aflam ca ceea ce facea era de fapt un soi de invocatie care se canta intotdeauna inaintea operelor tibetane (foarte asemanatoare -ca functie, nu si stil:)- cu orice inceput al unei performante traditionale de teatru sau muzica din India) si in care se cere ajutorul sau protectia fiintelor invizibile pentru buna desfasurare a reprezentatiei.
Vocea acestui om a fost incredibila, si ne-a captivat pe toti cei care eram acolo. se stransesera oamenii de pe la toate buticurile sa vina sa vada despre ce este vorba.
Dupa acest moment a urmat o poveste. O frantuzoiaca ce facea pe povestitoarea citea textul (o poveste tibetana tradusa in franceza,cu niste puternice tente budiste dar cu un caracter eminamente popular:), "occurences" de ragete, c**, partzuri si altele) iar nenea de adineaori o acompagna la diverse instrumente traditionale. Povestioare era despre doi magarusi foarte buni prieteni care, trecand prin tot soiul de peripetii ajung sa fie luati drept cei doi lei ai zapezilor (ii vedeti pe steagul tibetan), iar de frica lor o iau la goana toate animalele carnivore, si de atunci incoace, in acea vale in care se aflau din sudul Tibetului, toata lumea trai in pace si armonie ... pana la invazia chinezilor! (asta nu era in poveste :) ).
Binedispusa dupa auzul acestei istorisiri dar cam infrigurata, m-am ridicat si am decis sa o iau la pas. Am iesit din incinta "festivalului", am luat un vélib (adica o bicicleta) si m-am dus la plimbare. Si am circulat asa mai bine de vreo doua ore jumate pana sa ajung acasa, pe un soare superb dar prin destul de mult vand si praf.
All in all, a very nice experience.