sau "Amnezia filozofica" cum o numeste Roger Pol-Droit. O carte despre care mi s-a povestit destul de mult si pe care de-abia acum cateva zile am reusit sa pun mana si ochii. E intr-adevar foarte interesanta si amuzanta (haz de necaz). Intrebarea la care incearca sa raspunda autorul este cum se face ca lumea occidentala traieste intr-o ignoranta filozofica totala fata de filozofia asiatica (si in special cea Indiana pentru ca pe ea pune accentul), in timp ce in secolul 19 erau foarte interesati de ideile vehiculate prin acele orizonturi.
Prima problema este conceptia despre filozofie pe care inca o mai partajeaza majoritatea eruditilor, si anume, ca filozofie a exista numai in Grecia, ca acolo s-a nascut, iar pe alte meleaguri nu au rasarit decat gandiri mitice, ceva speculatii pe ici pe colo, superstitii, spiritualitati si cam atat.
"NU!" este raspunsul la intrebarea pe care v-o puneti.
NU iau in considerare (stimatii filozofi), nu cunosc, n-au auzit de nici un Shankara, Asanga, Dharmakirti, Nagarjuna, Abhinavagupta etc. etc. etc.
Filozofia in ziua de astazi se defineste drept o constructie intelectuala care incearca sa expliciteze locul omului in univers si alte chestiuni de genul acesta, dar care este cu totul desprinsa de vreo practica. Cu alte cuvinte e ca popa: una zice si alta face. Si dupa definitia asta ei decid ca filozofie a existat numai in Grecia! (e deajuns sa consultati orice manual de filozofie, compendiu de texte etc). Sigur, oricine are si numai un scai de cultura generala stie ca in Grecia filozofii se dedau unor exercitii spirituale, si ca la origine aceste doua componente (practica si produsul intelectual) nu erau deloc disociate. Dimpotriva: era marca specifica filozofului!!
Aceasta "neintelegere" pare sa fie cauza problemelor (ca sa nu mai spun ca atunci cand un Heidegger sustine sus si tare ca textele indiene -la care a avut el acces si Dumnezeu stie in ce traducere si ce a inteles din ele - sunt niste bazaconii...). La aceasta se mai adauga un paianjenish care ne duce de la programa scolara la politica editurilor etc.
Oh well. Astazi am vrut sa-i dau de capat dar nu m-am urnit cu lectura. In schimb am petrecut majoritatea parte a zilei ascultand muzica clasica, de la Rachmaninof, la Tchaikovski, Sibelius, Fauré, Prokofief si altii. Ce bogatie!!! Si cand asculti "muzica" de astazi te apuca batzul nu alta. ********************************************************************
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
2 comments:
Cred ca esti putin prea dura cu filozofia moderna. In vremea de glorie a filozofiei, stiinta nu era nici pe departe ceea ce este astazi, drept pentru care isi puteau permite filozofii sa lanseze diverse teorii, mai mult sau mai putin plauzibile. Acum, stiinta a avansat in asa masura in toate domeniile (de la ceea ce se stie despre univers, la ceea ce se stie despre bazele neuropsihologice ale trairilor subiective) incat e complicat sa faci o afirmatie pertinenta practicii, pentru ca aproape sigur a fost cercetata, si pentru o orientare globala asa cum se vrea filozofia, devine enorm de dificil sa fie la curent cu toate descoperirile pentru a avansa apoi pe baza lor teorii noi si credibile si din punct de vedere aplicat.
Sunt de accord cu ce spui in legatura cu filozofia si stiinta. Insa problematica pe care o scoate la lumina autorul asta pe care-l citesc este putin diferita.
Ceea ce reproseaza el este divortul (si asta dateaza de muuuuuuult de tooooooooot) dintre constructia intelectuala(teoria) si practica, adica ceea ce arata omul in viata de toate zilele (omul fiind filozoful care pretinde ca adera la un sistem intelectual). Filozoful nu mai incarneaza teoria pe care o advoca.
Adica ideile pe care le propaga trebuie sa-i reflecteze modul de viata, de comportare etc. Ori nu e cazul. Si pe motiv ca in Orient (cu exceptiile de rigoare, pentru ca nu peste tot e cazul) folozofii incarneaza ceea ce spun, "eruditii" occidentali au decis ca acolo nu e filozofie. Ori asta e ignoranta crasa.
Iar faptul ca acum se fac multe descoperiri si ca e greu sa tii pasul cu totul e absolut evident, insa nu asta li se cere.
De pilda, studiile asupra neuro-plasticitatea creierului sau in domeniul fizicii cuantice nu fac decat sa valideze lucruri care exista de mult in traditia asiatica. (Aveam un exemplu foarte precis in care Matthieu Ricard povestea despre o intalnirea a lui dalai Lama cu un om de stiinta de printr-una din tarile normdice si cum se minunat si unul si altul cum de stie celalalt chestiuni esentiale din domeniul stiintei (pt Dalai Lama) si budismului (pentru omul de stiinta) ca doar nici unul dintre ei nu se initiase in domeniul celuilalt). Ori asta arata clar ca atunci cand o teorie este sprijinita pe practica, adica nu e pur si simplu o constructie intelectuala ci este validata de experienta, atunci nu ai cum sa fi "à côté de la plaque" sau "aiurea-n tramvai". :)
cand vorbesc de practica ma refer la meditatie (care este o metoda de cunoastere), punere sub semnul intrebarii a pripriilor idei etc.
Post a Comment