Autour de la Bhagavat Gita

A venit ora mea obisnuita de cugetari (nu ca restul zilei asi fi fara ganduri, n-am eu norocul asta:) ), iar in seara asta ele circula in jurul acestui text incredibil: Bhagavad Gita sau "Cantecul Preafericitului". Nu pot sa ma intreb cum anume a fost dat lumii... cine a putut sa compuna asa ceva? Traditia spune ca este un text revelat: m-ai ca asi crede-o. E unul dintre acele texte care aduc o caramida in plus la edificiul fiintei umane.

Rasfoiam o traducere a lui impreuna cu comentariul lui Abhinavagupta, si am dat peste urmatorul pasaj (capitolul 7 śloka 3):

Manuṣyāṇāṃ sahastreṣu kaścidyatati siddhye

Yatatāmapi siddhānāṃ kaścinmāṃ vetti tattvataḥ

"Among thousands of men only a few strive to attain perfection, and of those who strive and succeed, only a few know Me in truth."

"Me" in text este Kṛṣṇa, insa pentru Abhinavagupta el reprezinta Fiinta Suprema si nu vreo anume zeitate sectara. De altfel e foarte interesant de vazut cum Abhinavagupta, un sivaist, se apuca sa comenteze un text visnuit, si nu numai ca il comenteaza, dar il considera ca facand parte din textele de baza ale sivaismului kashmirian non-dualist! Asta arata -printre altele- tocmai ce spuneam mai sus, adica faptul ca nu suntem in hinduismul sectar.

Comentariul sau zice asa:
"Not all human beings are fit for the attainment of the highest reality, i.e. jñāna (cunoastere) and vijñāna. With this verse, the Lord makes it clear that one should make a serious effort to attain jñāna and vijñāna because they are not easy to attain."

Va aduceti poate aminte de postingul despre ignoranta in care spuneam ca pentru sivaismul non-dualist numai cunoasterea duce la eliberare (prin gratia divina - alt posting). Despre asta e vorba aici.
Insa citatul asta m-a dus cu gandul la primul capitol din Tantrāloka in care Abhinavagupta spune o chestie foarte interesanta legata de vidhi, injunctie (sau cum i-o spune in romana) si care mi se pare ca explica mai bine fraza citata. Injunctia este un soi de ordin, de invocatie pronuntata la inceputul cultului vedic sau al diferitelor culte destinate zeitatilor tantrice si care are menirea de a face sa advina actiunea sacrificiala. Cu alte cuvinte ea este performativa. Dar, argumenteaza Abhinavagupta, nu e deloc nevoie de aceasta invocatie daca adoratia este adresata Constiintei, "Eu-lui" absolut, pentur ca in realitate Constiinta este sacrificantul si sacrificiul. (totul este Constiinta)
Abhinavagupta spune ca din punct de vedere al Realitatii, orice cult destinat unei zeitati se adreseaza de fapt Fiintei Supreme pentru ca nimic un exista ca fiind separat de ea. Insa zeitatile respective fac parte din planul manifestarii chiar daca se aflta pe niveluri subtile. Abhinavagupta spune ca poti foarte bine accede la puteri supranaturale sau alte nebunii prin genul asta de cult, insa atrage atentia ca atata timp cat invoci fiinta suprema sub o forma (oricare ar fi ea) -deci ceva limitat - , si rezultatul va fi limitat: adeptul nu va ajunge sa realizeze identitatea sa cu Divinul, "scopul" principal al omului in aceasta traditie. Un alt citat din BhG spune ceva de genul "Cei care nu Ma cunosc in realitatea Mea, se departeaza de mine".
Nu vreau sa fac pe Gica contra, dar o astfel de explicatie mi se pare mult mai de bun simt decat porunca din Legile lui Moise in care ti se ordona sa nu-ti faci chip cioplit ca-i vai de mama ta si gata.